News
Slujba de Înviere susținută de ÎPSS Ioan la Catedrala Mitropolitană din centrul Timișoarei a atras mii de credincioși și în ...
Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă în România, sâmbătă seara, cu un avion special, de ...
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au ...
În Marea Sâmbătă, dinaintea Paștelui, prăznuim îngroparea trupească a mântuitorului Iisus Hristos și pogorârea lui la iad, ...
Mitropolia Banatului a trimis o atenționare către toate parohiile și mănăstirile aparținătoare să ia măsurile drastice și ...
Vinerea Mare, zi cu profundă semnificație spirituală pentru creștini, a fost marcată la Timișoara nu doar prin reflecție, ci ...
Timișoara a găzduit, în Vinerea Mare, procesiunea cultural-religioasă „Drumul Crucii”, un eveniment devenit tradiție, care a ...
Sâmbătă 19 aprilie, în jurul orei 08:00, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada ...
La Mănăstirea Timișeni de la Șag, aflată la doar zece kilometri de Timișoara, vopsitul ouălor de Paște este o tradiție veche ...
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi ...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, mitropolitul Banatului, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și ...
În accident au fost implicate un BMW şi un TIR. Din primele informaţii, şoferul maşinii, un băiat de 19 ani, ar fi făcut mai ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results